Monografie

Istorie Aprilie 7, 2014

Sat, reşedinţă a comunei cu acelaşi nume, situat la 15 km nord-est de satul Avrămeni, cinci km sud-est de satul Horia, şase km nord-vest de satul Liveni, pe malul drept al Râului Prut, pe latura sud-estică a unei curbe duble formată de albia Prutului, care mărgineşte satul la nord-est, est şi sud-est.

Un sat pentru care documentele sunt puţine şi, cele vechi, nesigure, pentru perioada anterioară anului 1800.

Solia lui Ioan Gninschi din anii 1677-1678, când acesta trece prin Moldova pentru a ajunge la Poartă cu misiunea de a ratifica pacea de la Zürawna (16 octombrie 1676), menţionează localităţi din dreapta şi din stânga Prutului, puncte de trecere a albiei râului sau de popas, între care menţionează la 22 iunie 1678: „… Solul împreună cu Mustafa aga, … lefegiii cu Alai bei Mustafa… şi Ali ceauş… au trecut Prutul pe la Bogdăneşti… La prânz, solul a plecat spre lagărul de noapte aşezat la un loc numit Matera…”. La 23 iunie, solul pleacă de la Matera, „…, trei zile mari până la Ştefăneşti…”[1], text care este redat şi în forma: „… trei mile mari până la Ştefăneşti…”[2], care pare mai verosimil.

Informaţii primite de la locuitorii vârstnici, în jurul anului 1975, susţin că satul Mitoc s-a înfiinţat în jurul anului 1750 pe locul actual, cu locuitori aduşi din stânga Prutului de stăpânul celei mai mari părţi a moşiei, Oţel. Acesta stăpânea moşie şi în stânga Prutului iar aici a întemeiat o aşezare care s-a numit ulterior Oţeleni, în partea de sud a actualului sat, şi care a fost apoi încorporată în satul constituit din patru cătune, dispuse de la nord spre sud: Frijenii, Mitocul, Măriuţa şi Oţelenii, idee regăsită şi în monografia comunei Mitoc întocmită de prof. D. Avădănii. O altă ipoteză susţinea Dumitru (Mitru) Zosin, prin anul 1965, din satul Crasnaleuca: satul Mitoc s-a înfiinţat mai târziu în comparaţie cu satele din jur întrucât cea mai mare parte a moşiei a fost acoperită de păduri de foioase, care erau numite chihăíi iar pădurarii numiţi „chihái” erau din Crasnaleuca, de unde şi numele multor familii Chiháia.

După anul 1800 informaţiile documentare despre satul Mitocul sunt multiple şi complete. În anul 1803 satul Mitocul din ţinutul Dorohoi, ocolul de sus, avea 120 birnici, care plăteau anual 1476 lei: moşia fiind în stăpânirea dascălului Teodosie[3]. În 1816 satul Mitocul din ocolul Prutului este menţionat cu 100 locuitori birnici şi 5 scutelnici ai dumisale doftorului Efstatie (Rola)[4]. La 7 februarie 1821 „Oameni din satul Mitocului se îndatoresc a da lui Ştefan Goilav nişte dimerlii de popuşoi… Iscălesc Toader Tătărăşanu, Miron Loghin”[5].

Se pare că acest Goilav era arendaş al moşiei, fenomen întâlnit şi în situaţia altor moşii din zonă, cu aceeaşi familie.

Din anul 1841 satul Mitocul este menţionat ca înglobând satul Frijenii iar din 1845 este menţionat cu numele Mitocul Venturii cu Frijenii sau Mitocul şi Frijenii, al agăi Alecu Ventura[6], care stăpânea şi moşia Ripiceni[7]. În anii 1859-1860 sunt menţionate doar satele: Mitocul, cu 910 locuitori şi Oţielenii, cu 93 locuitori[8]. În anul 1865 pierde cătunul Frijenii, devenit sat, şi înglobează satul Oţelenii[9].

Împroprietărirea din 1864-1865 se face în satele Mitocul cu Frijenii din moşia lui Alecu Ventura, fiind împroprietăriţi 197 locuitori cu 525 fălci, şapte prăjini şi jumătate[10]. La această dată credem că cele două sate Mitocul şi Frijenii erau contopite, chiar dacă în unele documente ulterioare mai apar şi separat. C. Ciocoiu afirmă că la 1864 satul Mitocul avea patru mahalale (părţi de sat): Frijenii, Mitocul, Măriuţa şi Oţelenii[11]. Acelaşi autor afirmă că Alecu Ventura vinde moşia Mitocul lui Vasile Calmuschi în 1835 dar la 24 octombrie 1869 Alecu Ventura arendează lui Naftulea Raizimberg 40 fălci pădure din moşia Mitoc, care se hotărăşte cu moşia Adăşeni, pentru şase ani şi cinci luni, cu 1454 galbeni şi 27 lei[12]. Tot în stăpânirea lui Alecu Ventura era moşia Mitocul şi în 1866[13], de la care trece apoi, prin vânzare, în stăpânirea lui Vasile Calmuschi, fiind exploatată prin arendaşi (în 1873 era arendaş V. Baltă) iar după moartea lui V. Calmuschi moşia trece în stăpânirea „zamstvei” din Basarabia, fiind exploatată prin arendaşi: Gh. M. Pârlogeanu, Nistor Ciucu, Dimirman, fraţii Carol şi Leon Fisher, Ihil Cauffman.

În 1919 un trup din moşiile Mitocul şi Zoiţanii, în suprafaţă de 2350 ha s-a împărţit la 354 locuitori.

Numele satului Mitocul nu poate fi explicat pe baza documentelor consultate. Este posibil ca o mănăstire să fi stăpânit o parte din această moşie pe care a întemeiat un metoc (metoh) dar este posibil ca moşia Mitocul să fi fost stăpânită de cineva care stăpânea şi moşia din stânga Prutului, care să fi fost în stăpânire mănăstirească, cu metoc, de unde a fost transferat, prin extindere, în dreapta Prutului – presupuneri nedocu­mentate şi neconvingătoare. Poate chiar moşia din dreapta Prutului era considerată metoc al moşiei din stânga Prutului.

Satul Mitocul prezintă o situaţie aparte: alcătuit din patru cătune (mahalale), satul nu este menţionat în catagrafia din 1772-1774 dar avea 120 birnici în 1803, 910 locuitori în 1859 şi Oţelenii 93 locuitori, la împroprietărirea din 1865 aici primesc pământ 197 clăcaşi, dar cu siguranţă nu toţi locuitorii satului erau clăcaşi. Comparativ cu satele din jur, satul Mitocul era foarte mare, fapt care presupune: fie satul nu a fost menţionat în 1772-1774, fie aici au fost colonizaţi locuitori din alte zone, în număr mare, imediat după 1774.

Cel mai vechi locaş de biserică menţionat a fost biserica din paiantă, construită în 1785 de preotul Ioan Netedul. În aceeaşi curte s-a construit biserica din cărămidă pe temelie de piatră, în perioada 1906-1909, prin contribuţia credincioşilor şi a comunei, sub îndrumarea preotului N. Tătărăşanu, pictura fiind executată de N. Popovici, profesor la Liceul Naţional din Iaşi[14]. Ultima reparaţie capitală s-a făcut sub îndrumarea preotului Olivian Chistol, în perioada 2001-2003.

Preoţi slujitori: Ioan Netedu, Manoil Popovici, Pintilie Buchi, T. Râmbu[15], I. Bart, N. Tătărăşanu, Ioan Perju[16], Constantin Ştefan, Valeriu Antonescu, Olivian Chistol.

Şcoala din satul Mitoc îşi începe activitatea după 12 octombrie 1865, când este numit aici învăţător provizoriu Neculai Davideanu[17]. La 7 iunie 1868, la Şcoala Mitocul învăţau 30 băieţi şi 4 fete[18]. La 1 septembrie 1873 la şcoala din Mitocul era învăţător I. P. Bart[19]. La 22 martie 1875 învăţătorul N. Davideanu de la şcoala Mitocul este trecut la Şcoala Coţuşca[20]. Şcoala funcţiona în case ale sătenilor, în 1875[21], 1876[22] şi apoi în casa învăţătorului[23]. La 1 februarie 1881, la Şcoala Mitocul este menţionat învăţătorul Gh. Nistor[24]. La 31 octombrie era învăţător provizoriu normalistul Gh. Hotinceanu, de la Rădăuţi-Prut[25], destituit la 24 decembrie 1882, când revine învăţătorul Gh. Nistor[26].

Şcoala a funcţionat cu clasele I-IV sau I-V, până în anul 1952, când a devenit şcoală cu clasele I-VII, din 1964, şcoală cu clasele I-VIII şi din 1969, şcoală cu clasele I-X.

Local propriu pentru şcoală s-a construit în anul 1882, cu o sală de clasă şi locuinţa dirigintelui, din paiantă. În anul 1932 s-a construit un local de şcoală cu pereţii din cărămidă, pe temelie de piatră, cu o sală de clasă. Acestui local i s-au adăugat în perioada 1946-1947 trei săli de clasă iar în 1952-1954, alte patru săli de clasă. În anul 1934 s-a construit un local, din paiantă, pentru şcoala de fete, cu învăţătoarea Melania Dăscălescu. Acest local a rezistat până în anul 1950.

În anul 1969 s-a construit în satul Mitoc, în aceeaşi curte, localul nou pentru şcoală, cu patru săli de clasă, laborator, cancelarie, birou director, secretariat.

În perioada 1956-1981, în satul Mitoc a funcţionat o şcoală cu clasele I-IV în Satul Nou, cu primul învăţător Barus Eugen. Această şcoală a funcţionat în casa unui sătean, iar în anul 1969 s-a construit local propriu. Din cauza reducerii numărului de elevi, şcoala s-a desfiinţat în anul 1981 iar elevii au trecut la şcoala din centrul localităţii.


[1] Călători străini despre Ţările Române, vol. VII, Bucureşti, 1980, p. 351, nota 31. Localitatea Matera, pe Prut între Bogdăneşti şi Ştefăneşti este presupusă identică cu localitatea Mitocul.

[2] P. P. Panaitescu, Călători poloni în Ţările Române, Bucureşti, 1930, p. 71. Lucrarea este citată numai pentru diferenţele de exprimare a distanţei dintre Matera şi Ştefăneşti.

[3] Th. Codrescu, Uricariul, vol. VIII, Iaşi, 1886, p. 304.

[4] Corneliu Istrati, Condica Visteriei Moldovei din anul 1816, Iaşi, 1979, p. 92.

[5] N. Iorga, Studii şi documente, vol. VII, Bucureşti, 1904, p. 146.

[6] Catagrafia ţinuturilor (Moldovei) din 1845-1846 (ms. la Arhivele Statului Iaşi, fond Vistieria Moldovei, tr. 1423, op. 1619), fila 173.

[7] Secretariatul de Stat al Moldovei, 1832-1862, Bucureşti, 1966, p. 224-225.

[8] Lucrările statistice a Moldovei - Capitul II. Populaţiunea pe 1859-1860, Iaşi, 1862, p. 143.

[9] Indicele comunelor României după noua organisare a legei comunale, Bucureşti, 1865, p. 34.

[10] Arhivele Statului Botoşani, Fond Prefectura Judeţului Dorohoi, Dosar 74/1864, file 9-11.

[11] Gazeta Dorohoiului, 28 februarie 1925.

[12] Arhivele Statului Iaşi, Documente 647/176.

[13] I. Ionescu (de la Brad), Agricultura română din judeţul Dorohoi, Bucureşti, 1866, p. 373. 

[14] C. Ciocoiu, Note la monografia bisericilor parohiale şi filiale din judeţul Dorohoi, Dorohoi, f.a., p. 101-102 şi Gazeta Dorohoiului.

[15] ASBt., FPJ Dorohoi, Dosar 79/1864, fila 10v şi Dosar 4/1874, fila 252.

[16] Anuarul Arhiepiscopiei Iaşilor - Mitropolia Moldovei - pe anul 1930, Monastirea Neamţu, f. a., p. 143.

[17] ASBt., FPJ Dorohoi, Dosar 13/1865, fila 87v.

[18] Ibidem, Dosar 1/1868, fila 74.

[19] Ibidem, Dosar 3/1873, fila 151.

[20] Ibidem, Dosar 2/1875, fila 61.

[21] Ibidem, Dosar 22/1875, fila 70.

[22] Ibidem, Dosar 1/1876, file 120-123.

[23] Ibidem, fila 183.

[24] Ibidem, Dosar 1/1881, fila 28.

[25] Ibidem, Dosar 9/1881, fil2 282, 302, 330.

[26] Ibidem, Dosar 1/1882, fila 376.